Denumire ştiinţifică: Satureja hortensis, familia Lamiaceae. Există aproximativ 30 de specii diferite de cimbru, utilizate în întreaga lume.
Denumiri populare: piperniţă de grădină, ciumbru, ciumburică, ciumurică.
Denumiri în alte limbi: Summer savory în engleză, Чабер în rusă, Bohnenkraut în germană, sarriette în franceză, ajadrea în spaniolă şi santoreggia în italiană.

Origine: Cimbrul s-a nascut, spune legenda, din lacrimile pricinuite Elenei din Troia de dezastrele aduse de frumuseţea ei trufaşă. Cimbrul îşi are originile pe ţărmurile europene ale Mării Mediterane de unde s-a răspândit pe toate continentele. Sunt ipoteze conform cărora cimbrul ar fi apărut în Asia centală şi de vest. În spaţiul românesc a pătruns odată cu venirea romanilor. Originea numelui este necunoscută, conform unor ipoteze ar fi un cuvânt preromanic.

Prezentare: Satureja hortensis este o plantă anuală, deşi alte specii de cimbru, mai puţin cultivate în Europa (de ex. Satureja montana) sunt perene. Cimbrul de grădină atinge 30-60cm înălţime, are tulpinile stufoase, frunze de un verde închis, înguste, netede, cu un miros specific. Florile sunt mici, de culoare albă sau roz-palid, grupate câte 3-4. Înfloreşte în lunile iulie-septembrie.

Aromă: Este o plantă intens aromată, picantă, cu un gust proaspăt, piperat, aproape de cea a chimenului indian. Aroma cimbrului de grădină (Satureja hortensis) poate fi comparată cu cea a cimbrului de cultură, zis şi cimbrul de câmp (Thymus vulgaris), dar cu o nuanţă mai blândă şi foarte plăcută, care dă mâncărurilor cu cimbru de grădină un caracter oarecum rustic. Iar nota unică de iuţeală a cimbrului a făcut să fie folosit ca substitut (slab) pentru piperul negru, în cazul celor cu intoleranţă la piper.

Întrebuinţări culinare: În ciuda similarităţilor cu cimbrul de cultură, aplicaţiile culinare ale cimbrului de grădină sunt foarte diferite: rareori este utilizat pentru cărnuri, ci mai ales pentru legume, în special felurile cu linte sau fasole. Mai mult, se potriveşte foarte bine cu ciupercile. Frunze şi tulpini întregi de cimbru se introduc uneori în borcanele în care se murează varza şi castraveţii. Ca aromatizant autentic pentru mâncarea tradiţională central europeană, cimbrul se combină bine cu isopul, pentru reţetele rustice cu cartofi sau fasole. Este de multe ori inclus în amestecul franţuzesc de ierburi de Provence, şi în cele mai multe versiuni de khmeli-suneli. Este o verdeaţă foarte îndrăgită în bucătăria germană şi intră în componenţa versiunilor germane de bouquet garni, fiind combinat mai ales cu rozmarin şi busuioc. Datorită afinităţii sale pentru legume în general şi fasole în special, cimbrul de grădină este o alternativă foarte bună pentru spanacul tămâios, cerut de multe reţete de preparate cu fasole din America centrală. Cimbrul este folosit ca condiment în bucatariile macedoneană, libaneză, albaniană, franceză, italiană, spaniolă, greacă, arabă, canadiană şi din zona Caraibelor. De obicei sunt folosite frunzele plantei, care datorită aromei sale, nu se foloseşte în cantităţi mari. Unele cărţi de bucate recomandă ca cimbrul să fie adăugat la începutul procesului de preparare a mâncării, dar aroma cimbrului de gradină este diminuată prin procesare îndelungată.

Întrebuinţări medicinale: Cimbrul, datorită acţiunii sale antispasmolitice, antiseptice, antivirale este folosit pentru a trata bronşitele, anghina, astma, prevenirea diareei, dar şi constipaţiei, reduc infecţiile micotice la nivelul unghiilor. Este un bun digestiv, dar şi imunostimulator. Ajuta la combaterea oboselii şi scurtează convalescenţa. Poate fi administrat mamei care tocmai a născut. Datorită faptului ca este bogat în calciu, fier, mangan, fibre şi antioxidanţi este indicat unui consum intens. În sfârsit, se pare că o acţiune benefică a ceaiului de cimbru este exercitată şi asupra creierului persoanelor în vârsta care le beau cu regularitate. Are efect antimahmureală. Doar 3 grame de cimbru uscat asigura 65% din necesarul zilnic de vitamina K al organismului şi 22% din cel de fier.

Contraindicaţii: Cimbrul uscat nu este cunoscut ca fiind un condiment care poate deveni alergic, prin urmare orice persoana poate consuma acest condiment natural. Doar infuzia concentrată de cimbru trebuie evitată de către persoanele care suferă de ulcer gastric.

Alte întrebuinţări: În grădină cimbrul mai este cultivat şi ca design. Plantat alături de legume, în special fasole, le protejează de insectele dăunătoare datorită mirosului.

Recoltare/întreţinere: Din cimbru se folosesc frunzele sau chiar întreaga plantă. Cele mai aromate frunze se recoltează atunci când plantele au început să înflorească. Cimbrului îi place expunerea totală la soare, dar va creşte mai bine la o fereastră estică sau vestică. Plantarea cimbrului se face prin seminţe. Acestea se plantează direct în sol. Plantarea se face primăvara, începând cu mijlocul lunii martie. Atâta timp cât este cultivat într-un loc bine însorit, se mulţumeşte cu puţin. Se adaptează cu uşurinţă oricărui tip de sol şi este rezistent atât la secetă cât şi la umiditate abundentă. Este în schimb o plantă sensibilă la buruieni.

Păstrare/Conservare: Cimbrul de gradină se foloseşte proaspăr sau uscat. Proaspat poate fi păstrat câteva zile la temperatura camerei sau în frigider. Poate fi congelat, cel mai des, însă, este uscat. Dacă este uscat îşi pierde în timp aroma şi gustul. Rezistă uscat doar 3-4 luni.