Denumire ştiinţifică: Ocimum basilicum var. purpurascens, familia Lamiaceae.
Denumiri populare: busuioc violet, busuioc mov.

Origine: Ocimum basilicum var. purpurascens este o varietate superioară a soiurilor roşii de busuioc (Dark Opal Basil), obţinut conform surselor în Danemarca înaintea anului 1992, prin încrucişarea soiurilor O. basilicum şi O. forskolei.

Prezentare: Busuiocul roşu este o plantă anuală, erectă, de aproximativ 60cm înălţime şi 40cm lăţime, cu rădăcina bine ramificată. Foliajul este bogat, frunzele sunt uşor zimţate. Întreaga plantă are culoare neobişnuită, violet-purpurie, datorită conţinutului mare de antocianine. Florile, de formă caracteristică pentru busuioc, sunt şi ele roz-violete. Înfloresc vara-toamna.

Aromă: Mirosul şi gustul plantei sunt practic asemănătoare cu cele ale busuiocului verde. Busuiocul roşu are totuşi o aromă ceva mai puternică şi mai dulceagă.

Întrebuinţări culinare: Busuiocul roşu poate înlocui foarte bine busuiocul verde în sosuri, salate, paste, uleiuri, oţeturi, băuturi etc. Datorită, însă, aspectului său neobişnuit şi atrăgător este preferat la prepararea bucatelor festive sau atunci când se pregătesc uleiuri şi oţeturi aromate, ce urmează a fi oferite în dar. În gastronomie, busuiocul proaspăt este preferat celui uscat. Nu rezistă tratării termice, de aceea trebuie presărat peste bucatele deja pregătite.

Întrebuinţări medicinale: Datorită conţinutului sporit de antocianine, care manifestă acţiune antioxidantă puternică, planta este indicată datorită efectului său antiinflamator, antiradicalic, antitoxic, antidegenerativ, anticancerigen.

Contraindicaţii: Datorită compoziţiei chimice diferite de cea a busuiocului verde şi a insuficienţei de date experimentale, busuiocul roşu nu trebuie utilizat ca substituient al busuiocului verde în tratamentele în care este recomandat cel din urmă. Planta, de asemenea, poate provoca alergii şi este contraindicată femeilor însărcinate.

Alte întrebuinţări: Busuiocul roşu solitar sau în combinaţie cu cel verde este practicat în decorarea curţilor şi grădinilor. Florile arătoase şi aromate atrag albinele şi fluturii, animând împrejurările. Florile uscate sunt foarte potrivite pentru formarea ikebanelor.

Recoltare/întreţinere: De la busuiocul violet se recoltează pentru alimentaţie frunzele şi lăstarii tineri întregi. Dacă planta nu se cultivă pentru flori, atunci ele trebuie rupte îndată ce se arată înflorescenţele. Astfel, busuiocul roşu va dezvolta un foliaj bogat, iar recoltarea regulată a frunzelor va asigura prezenţa lăstarilor tineri pe tot parcursul vegetaţiei. Regulile de întreţinere sunt asemănătoare celor necesare pentru busuiocul verde. Creşte bine atât în grădină, cât şi la ghiveci. Este sensibil la frig. Preferă soarele, solurile bogate, fertile, umede, dar care nu băltesc. Se înmulţeşte uşor prin seminţe şi lăstari, care după ce sunt rupţi trebuie ţinuţi câteva zile în apă să prindă rădăcini.

Păstrare/Conservare: Busuiocul roşu proaspăt poate fi menţinut câteva zile la ghiveci sau într-un pahar cu apă. Frunzele uscate îşi pierd mult din aromă şi aspect, care devin brune dacă nu sunt corespunzător uscate.